search
top

îmi vine să fluier

 

Bookmark and Share

Parcă-mi vine să fluier

Tânărul regizor Florin Șerban, de 35 de, s-a întors de curând de la Festivalul Filmului de la Berlin, cu două premii: Ursul de argint și premiul Alfred Bauer. Titlul filmului sună foarte interesant și neconvențional: Eu când vreau să fluier, fluier. Această expresie este un fel de strigăt de luptă a unei alte generații care se afirmă cam pe toate planurile. Tot la acest sfârșit de săptămână un puternic partid politic, PSD-ul, și-a pus un conducător dintre tinerii afirmați de curând în politică. Există speranță de înnoire în arta și în politica românească.

Revenind la filmul româno-suedez care a interesat încă de la început pe spectatorii de specialitate de la Berlin, conținutul acestuia continuă să contrarieze pe cei care l-au văzut și va continua să o facă, deoarece de săptămâna viitoare poate fi văzut în cinematografele din țară. Este vorba despre o idilă ivită între un tânăr delicvent aflat în penitenciar și o studentă la psihologie. Avem de-a face cu o poveste de dragoste în stil aparte. Acest „love story” constituie și mobilul unei tentative de evadare cu toate consecințele și detaliile de rigoare. Așa cum era și normal, cele mai multe personaje dintre figuranți și rolurile secundare au fost selecționate printr-un „casting” printre tinerii aflați prin centrele de reeducare. Ideea mi se pare genială. Unii spectatori sunt însă nemulțumiți că imaginea vieții din penitenciarele românești ajunge să fie emblema noastră ca țară, la un festival internațional de film.

Adevărul este că atunci când faci o vizită la oricare închisoare din țară, vei fi uimit să constați că imensa majoritate a celor aflați după gratii sunt tineri, sau foarte tineri. În imensa lor majoritate nu se deosebesc prea mult de tinerii pe care îi întâlnim pe stradă sau în mijloacele de transport în comun. Sunt tineri ca toți tinerii cu deosebirea că aceștia sunt pe pragul de a alege un drum care îi va marca pe viață. Filmul lui Florin Șerban care se inspiră din piesa de teatru cu același nume, a Andreei Vălen, constituie un strigăt de ajutor a unei categorii de tineri care există și care are nevoie de înțelegere și sprijin pentru a  se elibera din ambianța fatidică a criminalității. Să sperăm că fluieratul lui George Piștereanu, aflat în rolul principal, nu este un fluierat a pagubă, sau ca fluieratul în biserică, și se vor găsi oameni cu suflet care să înțeleagă corect mesajul. Cândva se va zice: Am fost în închisoare și ați venit pe la Mine…

top